În ultima vreme, R. Kelly a stat mereu cu sufletul la gură pentru a-și afla sentința. Ieri, magistrații i-au dat o lovitură dură artistului și au decis ca pedeapsa lui să fie 30 de ani de închisoare. În timp ce unii sunt de părere că este o pedeapsă mult prea grea, alții cred că a primit fix ce merita pentru ceea ce a făcut.

R. Kelly este un artist foarte cunoscut la nivel mondial, dar, din păcate, în ultimii ani nu s-a mai vorbit despre performanțele lui muzicale. Artistul a fost acuzat de nenumărate ori că în ultimele două deceni s-a folosit de celebritatea sa pentru a ademeni minori și pentru a-i supune unor abuzuri sexuale. Pe lângă pedepsa de 30 de ani de închisoare, R. Kelly va trebui să plătească și 100.000 de dolari despăgubire.

Judecătoarea cazului, Ann Donnelly a rămas uimită atunci când a ascultat declarațiile martorilor și nu a stat prea mult pe gânduri când a pronunțat sentința. Până acum, R. Kelly nu s-a adresat instanței, semn că își asumă vinovăția.

„M-ai pus să fac lucruri care mi-au frânt spiritul. Mi-am dorit literalmente să mor din cauza a cât de josnic m-ai făcut să mă simt. Îți amintești asta?”, a fost doar o parte din declarația uneia dintre victime.