Lidia și-a cunoscut sufletul pereche acum câteva luni când a plecat în vacanță și, chiar dacă nu a spus cu subiect și predicat că nu este singură, postările ei au vorbit de la sine. Artista a încercat să își țină relația ascunsă de ochii tuturor, doar că fanii au aflat deja cine este noul iubit. Este vorba despre Harlys Bercerra, un celebru actor cubanez, cunoscut din aparițiile în producțiile Netflix.

Chiar dacă Lidia are un nou iubit, mereu va fi asociată cu Răzvan Simion. Chiar și ea știe acest lucru și nu s-a ferit niciodată să vorbească despre acest subiect. ”Aș fi ipocrită să spun că nu îl mai iubesc, dar îl iubesc într-un alt fel. Dragostea se transformă, iar eu nu mai am fluturi în stomac. Au apărut articole cu noua lui iubita, dar nu am fost tentată să o stalkeresc pe ea. Nu sunt geloasă pentru că mă iubesc foarte mult pe mine și am foarte mare încredere în mine. Este o norocoasă sau sunt norocoase doamnele care trec sau vor trece prin viața lui.”, declara acum ceva timp Lidia în cadrul emisiunii ”Întrebarea mesei rotunde” cu Marius Manole.

Nici relația cu Harlys nu a scăpat de ochii fanilor, așa că Lidia a decis să vorbească pentru prima dată despre asta. ”Cred că deja sunt peste 100 de întrebări. Primesc zilnic foarte multe mesaje în care aveți curiozități. E foarte lungă povestea, trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc pentru că am multe de povestit. (…) Da, chiar sunt fericită, sunt foarte fericită și împlinită pe toate planurile. În 2-3 cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. (…) Mă bucur că se vede asta, eu cred că orice om merita să fie fericit, vă doresc să fiți la fel de fericiți pe cât sunt eu.”, a spus Lidia Buble, pe InstaStory.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Lidia Buble (@lidiabuble)