R. Kelly nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții lui. Rapperul este în închisoare, dar se pare că Joycelyn Savage, logodnica lui, îi dă vești destul de importante. Femeia a anunțat că este însărcinată, iar artistul nici nu vrea să audă de așa ceva. 

R. Kelly nu se aștepta să primească o asemenea veste, cu atât mai puțin acum. Artistul de 55 de ani își ispășește pedeapsa, iar faptul că logodnica lui este însărcinată l-a agitat destul de tare. Joycelyn susține că sarcina ei este destul de avansată, iar copilul este al rapperul. Acesta mai are patru luni până când va naște, iar R. Kelly și echipa lui de avocați nici nu vor să audă așa ceva. Atât rapperul, cât și avocații neagă totul și susțin că Savage minte.

„Când a fost trimis în închisoare, am pus pauză relației. Eu mi-am înghețat ovulele pentru când mă voi simți pregătită. Imediat cum avocatul lui a aflat, a vrut ca eu să fac avort. A simțit că nu este momentul ca eu să am un copil, având în vedere că R. Kelly are de ispășit o pedeapsă de 30 de ani.

Noi ne-am dorit foarte mult acest copil. El este foarte încântat de idee, avocatul lui, nu. Când i-am spus că am de gând să păstreze copilul, mi-a spus să nu fac o știre din asta. Dar eu am vrut să dau vestea mai departe. Am fost mereu alături de el, până nu a intervenit avocata lui în peisaj”, a spus Joycelyn pentru etonline.com.

Logodnica lui R. Kelly a anunțat că este însărcinată. Avocata rapperului nici nu vrea să audă de așa ceva
etonline.com

Pentru ce a primit R. Kelly sentința de 30 de ani

Artistul a fost acuzat de nenumărate ori că în ultimele două deceni s-a folosit de celebritatea sa pentru a ademeni minori și pentru a-i supune unor abuzuri sexuale. Pe lângă pedepsa de 30 de ani de închisoare, R. Kelly va trebui să plătească și 100.000 de dolari despăgubire.

Judecătoarea cazului, Ann Donnelly a rămas uimită atunci când a ascultat declarațiile martorilor și nu a stat prea mult pe gânduri când a pronunțat sentința. Până acum, R. Kelly nu s-a adresat instanței, semn că își asumă vinovăția.