Lidia Buble a plecat în vacanță, din nou. Artista a ales tot Ibiza ca destinație, după ce a mai fost acolo și în urmă cu câteva săptămâni, iar motivul nu este deloc unul surprinzător. Bubbly s-a întâlnit acolo cu actorul de origine cubaneză cu care se spune că ar avea o relație. 

Lidia tace și face și a plecat în vacanță la Ibiza, la mai puțin de o lună de când a fost într-o altă vacanță acolo. Chiar dacă este extrem de discretă în ceea ce privește viața amoroasă, artista a dat de înțeles că nu este singură și a lăsat să se vadă ba umbra, ba mâinile unui bărbat misterios, în vacanța trecută. Cei care o urmăresc pe Lidia pe Instagram nu au putut să nu remarce faptul că artistei lor preferate îi comentează și îi dă like-uri un actor cubanez, pe nume Harlys Becerra. De altfel, presa tabloidă a scris deja că cei doi formează un cuplu și, chiar dacă niciunul nu a confirmat nimic, indiciile sunt din ce în ce mai clare. 

No more hide & seek! Lidia Buble se iubește cu un actor de pe Netflix. Cum s-au dat de gol?

Harlys nu ratează nicio fotografie pe care o postează Lidia și e printre primii care comentează și dau like. De data aceasta a mers mai departe și a dat repost unui story făcut de Lidia într-un magazin de suveniruri, cel mai probabil. Chiar dacă nu postează fotografii împreună, cel puțin deocamdată, cei doi fac story-uri din aceleași locuri, la aceleași ore. E suficient să te uiți puțin pe conturile lor de Instagram ca să-ți dai seama că petrec timpul împreună. 

Harlys Becerra are 37 de ani și este de origine cubaneză. El a jucat într-o producție Netflix de mare succes în ultimii ani. A avut rol de polițist în serialul spaniol ”Vis a vis”, produs de aceeași echipă care a semnat și ”La Casa de Papel”.