Lidia Buble pregătește o surpriză pentru toți fanii ei, la început de primăvară. Artista a filmat zilele trecute un nou videoclip, iar primele imagini sunt aici. 

La cinci luni de când a colaborat cu băieții de la Vunk pentru piesa ”Vino, du-te”, Lidia Buble pregătește un nou videoclip. De data aceasta este vorba despre un proiect solo, iar Lidia a filmat deja clipul. Le-a arătat și fanilor ei de pe Instagram câteva cadre și a dezvăluit și numele piesei. Se pare că următorul proiect muzical al lui Bubbly va fi ”intens”, atât la propriu, cât și la figurat. Așa se va numi melodia pe care artista urmează să o lanseze primăvara aceasta.

Anul 2020 a fost unul excelent pentru Lidia Buble. Artista a lansat o piesă solo și un featuring, care au adunat împreună peste 23 de milioane de vizualizări pe YouTube. Chiar dacă pe plan personal nu i-a mers excelent și a trecut printr-o despărțire, pe plan muzical she nailed it! Așa arată următorul videoclip al Lidiei Buble: