Dacă știm un lucru precis despre Dorian Popa este că îi place să fie în centrul atenției. Cântă, face vlogging, face televiziune și încă mai are energie și pentru alte proiecte. Ce poate nu știai despre el este că are un frate, mult mai discret, care are un job fără nicio legătură cu showbiz-ul. 

Dacă Dorian este vedeta familiei Popa, fratele lui, Ciprian, și-a ales o meserie prin care să îi ajute pe alții. Fratele lui Dorian este medic și s-a stabilit în Germania, unde practică această meserie. Cei doi frați sunt foarte diferiți și, în timp ce lui Dorian îi plac agitația, distracția și atenția, fratele lui s-a concentrat asupra carierei de medic, iar recent s-a așezat la casa lui și și-a întemeiat o familie. Ciprian s-a căsătorit anul trecut cu iubita lui, pe nume Paola Andrea Rojas Narváez, iar cei doi urmează să devină părinți.