22 noiembrie este una dintre cele mai importante zile pentru Justin Bieber. Artistul și-a aniversat soția și, așa cum era de așteptat, i-a mai mărturisit, încă o dată în online cât de mult o iubește.

Justin Bieber și Hailey sunt #couplegoals. Cei doi se înțeleg de minune, iar de când a cunoscut-o pe Hailey, Biebs s-a schimbat în bine. Familia Bieber i-a cucerit pe fani cu naturalețea lor, dar și cu sentimentele pe care nu se sfiesc să le arate în mediul online. În documentarul pe care l-a lansat Justin, fanii artistului au avut ocazia să o descopere mult mai bine și Hailey și au aflat chiar de la Biebs că aceasta are un rol esențial în cariera lui.

La ceas aniversar, Hailey Bieber a fost răsfățata lui Biebs, dar și cea a online-ului. Modelul a primit sute de mii de urări de la familie, de la bunele ei prietene, surorile Kardashians, dar un loc special l-a ocupat urarea primită de la soțul ei. Așa cum ne-a obișnuit deja, Justin postează cele mai romantice declarații pe Instagram.

”Ochii mei sunt doar pentru tine. Inima mea e doar a ta. Sufletul meu e doar al tău. Sunt acasă oriunde ești tu. Tu ești locul meu sigur. Sunt total cucerit de ceea ce ești. Visul meu cel mai mare este să îmbătrânesc alături de tine. Nu pot să cred că ești a mea pentru totdeauna. La mulți ani!”