În serial e un stalker de care ai vrea să fugi cât te țin picioarele, dar în realitate e un familist convins. Actorul Penn Badgley, căci despre el este vorba, cel care îi dă viață personajului Joe Goldberg din serialul ”You”, este căsătorit de patru ani și are o familie superbă. 

Unul dintre cele mai controversate seriale de pe Netflix tocmai a revenit cu sezonul al treilea, iar producătorii au confirmat deja că va fi și partea a patra. Coincidența supremă este că personajul Joe a devenit tătic în sezonul al treilea, iar Penn are, la rândul lui, un copil în viața reală, născut în 2020. Protagonistul din ”You” este căsătorit de patru ani, iar soția lui se numește Domino Kirke, este cântăreață și actriță și, mai nou, doula, adică le ajută pe femeile care vor să nască acasă și este foarte vocală în spațiul public cu privire la drepturile femeilor de a-și aduce pe lume copiii așa cum vor. 

To be continued. You a anunțat deja sezonul 4. Când se va lansa și ce se întâmplă cu persoanajele?

Penn este cunoscut mai ales pentru rolurile din seria ”Gossip Girl” și pentru thriller-ul ”You”, extrem de popular pe Netflix. El joacă rolul unui stalker profesionist care își alege victimele cu mare precizie și nu dă nimic de bănuit. Serialul se bucură de un succes foarte mare și a apărut recent sezonul al treilea, iar producătorii au anunțat că vor începe în curând și producția sezonului al patrulea. Penn aka Joe, personajul principal din ”You” tocmai a devenit tătic în cel mai nou sezon, dar acest lucru nu schimbă natura firii lui. Sau, cum ar spune un proverb, ”old habits die hard”.