Cleopatra Stratan și Edward Sanda au avut parte de nunta visurilor lor. Pe 14 august, s-au cununat civil și au dat o petrecere pentru prietenii lor apropiați, iar o săptămână mai târziu, au făcut și cununia religioasă, la Chișinău, acasă la Cleopatra. 

La câteva zile de la cununia civilă, au apărut pe internet și imagini de la petrecerea care a avut loc la un restaurant din nordul Bucureștiului. Deși mulți dintre fanii lor se așteptau ca însurățeii să danseze pe melodia lor, ”Cel puțin o veșnicie”, pe care au lansat-o cu câteva zile înainte de nuntă, alegerea lor pentru valsul mirilor a fost alta. 

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au cununat religios, la Chișinău. Primele imagini de la ceremonie

Cleopatra și Edward au făcut primul dans în calitate de soț și soție pe una dintre cele mai romantice melodii lansate în ultimii ani. Este vorba despre ”You Are The Reason”, de la Calum Scott. Fiecare cuplu are o melodie care îi face să vibreze pe cei doi îndrăgostiți atunci când o aud și probabil că și această piesă are în spate o poveste și un motiv pentru care a fost aleasă de Cleopatra și de Edward pentru valsul mirilor.