David Beckham este cunoscut pentru faptul că se antrenează constant și că nu ratează nicio zi pentru a merge la sală. Soțul Victoriei Beckham este într-o formă de zile mari, iar cei care vor să arate ca el, au toate șansele dacă urmează pașii explicați de el.

Pe 9 mai, David Beckham și-a lansat propriu program de antrenamente cu unul dintre cele mai mari lanțuri de săli de sport. La eveniment au fost prezente nume mari din lumea pasionaților de mișcare, precum Gunnar Peterson, Cory George, Morgan Mitchell și Tyler Cameron, cunoscut din show-ul „Bachelorette”.

Antrenamentul lui David durează 45 de minute, iar cei care îl practică vor avea șansa să lucreze diferite exerciții. „Mi-a făcut plăcere să lucrez cu Gunnar și echipa de la F45 pentru a crea „DB45”, primul meu program personalizat. Pentru mine, antrenamenarea în echipă a fost mereu partea mea preferată. Programul meu este influențat de exercițiile pe care le făceam când era jucător profesionist de fotbal”, a declarat David.

Acum o lună, reședința familiei Beckham din Holland Park, West London a fost ținta hoților. Totul s-a întâmplat ca în filme, dar a fost cât se poate de real. David, Victoria și Harper, fetița lor de 10 ani erau la etaj, în dormitor și nu au simțit nicio mișcare dubioasă. Cei trei habar nu aveau ce se întâmplă la parterul casei lor. Jaful a fost descoperit la ore distanță chiar de către băiatul lor, Cruz. Aceasta a observat ceva straniu când s-a întors din oraș, așa că și-a alertat părinții.

Soții Beckham nu au stat prea mult pe gânduri și au chemat imediat poliția. Aceștia s-au deplasat la fața locului, au constatat daunele și au ajuns la concluzia că jaful a durat aproximativ 3 ore și că a avut loc între 20.30 și 23.30.