Îți mai amintești momentul în care Snoop Dogg a făcut senzație pe maneaua lui Florin Salam? Ei bine, pentru rapper vremurile acelea au apus demult, iar acum are alte planuri.

O face și p-asta! Snoop Dogg vrea să intre în rând cu lumea bună și are de gând să lanseze un film biografic. Da, un film biografic! Snoop are ideea asta încă din 2018 și tot atunci le-a propus lui Ryan Coogler și Lee Daniels să îl ajute să își transforme viziunea în realitate. Rapperul nu glumește deloc și are deja conturat formatul producției. Chiar dacă mulți se așteaptau să fie un film de lung metraj, ei bine, Snoop simte că viața lui ar putea fi cel mai bine reprezentată de-a lungul mai multor episoade.

Momentan, distribuția nu este stabilită, dar un lucru este cert. Snoop este extrem de pretențios și nimeni nu l-a convins până acum că merită să îl interpreteze. ”Cine o să mă joace? Mereu îmi vine în minte cum Jamie Foxx l-a jucat pe Ray. A fost perfect. De asta am nevoie. Trebuie să-mi propriul Jamie Foxx. Nu știu dacă acea persoană există.”, a declarat Snoop pentru Associated Press.