Justin Bieber e din nou în centrul atenției. Asta după ce camerele de luat vederi au surprins un moment mai puțin plăcut după o noapte într-un club din Huston.

Biebs se pare că a ajuns la cuțite cu rapperul Post Malone, unul din artiştii pe care îi are în deschiderea concertelor din cadrul turneului "Purpose". Toată povestea a fost aşa: Justin Bieber şi-a stins țigara pe brațul lui Malone, iar acesta din urmă n-a ratat ocazia să-i dea un avertisment serios lui Bieber apucându-l de gât.

Deşi Biebs a spus imediat după incident că totul a fost doar o glumă, fotografiile spun altceva. Bieber pare destul de speriat de gestul rapperului care l-a strâns de gât şi a fost la un pas să îl sufoce. 

Cei doi nu au anunțat până acum că renunță la colaborarea din cadrul turneului, în timp ce Justin pare să ne convingă că astea sunt apucăturile lui. Anul trecut şi-a cerut iertare familiei şi fanilor, public, pentru incidentele din adolescență, inclusiv bătăi şi arest, şi a promis să se îndrepte. Deocamdată pe noi nu ne-a convins.