Cine este makeup artistul Chiarei Ferragni. Cei doi se cunosc de peste 8 ani și fac o echipă pe cinste

Chiara Ferragni nu mai are nevoie de nicio prezentare. Influencera de origine italiană are peste 28 de milioane de urmăritori și este una dintre cele mai apreciate prezențe din online. Fiecare apariție de-ale sale este o sursă de inspirație pentru admiratori, însă, în spatele fiecărei apariții există o muncă titanică.

Publicat: 18 ianuarie 2023, 13:16

Chiara Ferragni este un adevărat fashion icon, iar cei care o urmăresc știu deja asta. Soția lui Fedez este foarte carismatică în online, dar și în viața de zi cu zi. Constant, aceasta postează pe Instagram, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ceea ce face. Deși nu îi este deloc ușor să se împartă între viața de familie și cea de vedetă, Chiara face față cu brio.

Nimic nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi avut o echipă pe cinste care să o ajute la fiecare pas. Pe lângă zeci de stiliști care îi aleg hainele și ținutele, Chiara Ferragni mai are și un makeup artist. Soția lui Fedez la care nu renunță nici în ruptul capului. De aproape 10 ani, aceasta lucrează cu Manuele Mameli, unul dintre cei mai cunoscuți makeup artiști la nivel internațional.

Chiara Ferragni lucrează cu cei mai buni din domeniu

În 2019, Manuele a realizat un masterclass de beauty, iar model a fost chiar Chiara Ferragni. La acel eveniment au participat peste 1400 de persoane. Cu un asemenea record, Mameli a primit din partea Glamour titlul de „cel mai bun masterclass al anului”.

De-a lungul carierei sale, acesta a colaborat cu brand-uri precum Kat Von D, Douglas, Bestway, Nivea, GHD, La Roche Posay, Mulac, Eisenberg, Zalando, Rougj, Nyx; L’Oreal Paris, Lancome, Mac, Estee Lauder, Darphin, Victor&Rolf, Sephora, Valentino

Te-ar mai putea interesa
Trece-le pe listă! Care sunt serialele pentru care a făcut o pasiune Chiara Ferragni
Trece-le pe listă! Care sunt serialele pentru care a făcut o pasiune Chiara Ferragni
Trece-le pe listă! Care sunt serialele pentru care a făcut o pasiune Chiara Ferragni
Stil de graviduță. Rihanna a întors toate privirile pe străzile din Italia cu ținuta ei
Stil de graviduță. Rihanna a întors toate privirile pe străzile din Italia cu ținuta ei
Stil de graviduță. Rihanna a întors toate privirile pe străzile din Italia cu ținuta ei
Chiara Ferragni a purtat rochii cu un mesaj puternic, create de Dior. Influencera este gazda Festivalului Sanremo
Chiara Ferragni, mesaj puternic transmis prin creații Dior. Influencera este gazda Festivalului Sanremo
Chiara Ferragni, mesaj puternic transmis prin creații Dior. Influencera este gazda Festivalului Sanremo
Recomandările ZUTV.ro
1
Rihanna îmbrăcată într-o bluză gri în timp ce zâmbește larg
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic. La evenimentul important au fost prezente numeroase vedete din industria divertismentului. Rihanna, originară din Barbados, și-a lansat ultimul album muzical, intitulat „Anti”, în 2016. Ea a...
Rihanna și-a făcut apariția cu un look dramatic la un eveniment. Cântăreața a optat pentru o ținută supradimensionată
2
Pink îmbrăcată și machiată în nuanțe de roz, zâmbind larg
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Cântăreața s-a bucurat de o escapadă relaxantă cu familia în Cabo, înainte de reluarea turneului „Summer Carnival”, la sfârșitul acestei veri. „Summer Carnival” este...
Pink și-a etalat corpul tonifiat într-un costum de baie alb. Artista s-a bucurat de soarele strălucitor alături de familia ei
3
Harry Styles îmbrăcat cu o cămașă neagră pe sub un sacou roz în timp ce ține un microfon în mâna dreaptă
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Ea are de plătit și o amendă, a cărei valoare este de 134 de lire sterline. Myra – care are un partener acasă, în Brazilia...
Agresoarea lui Harry Styles a fost condamnată la închisoare. Myra Carvalho va sta după gratii timp de 14 săptămâni
4
Jungkook îmbrăcat cu un tricou alb sub o cămașă neagră în carouri în timp ce vorbește la microfon
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Vedeta a postat deja șapte imagini adorabile și un clip drăgălaș cu animalul de companie. Jungkook și-a făcut debutul solo în...
Jungkook de la BTS a creat un cont de Instagram dedicat câinelui său. Starul k-pop are un Dobermann superb pe care îl iubește ca pe propriul său copil
5
Hailie Jade Scott Mathers îmbrăcată cu pantaloni maro și un maiou alb în timp ce își face un selfie în oglindă
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Fiica lui Eminem s-a pozat in bikini. Hailie urmează să se căsătorească cu iubitul ei de șase ani, Evan McClintock. Hailie Jade Scott Mathers și Evan MsClintock sunt împreună din 2016. Evan este director...
Fiica lui Eminem a pozat în bikini. Diva a strălucit la petrecerea burlăcițelor, organizată pe iaht în Tampa Bay
Parteneri
×