Peisajul muzical este adesea dominat de orgolii puternice, iar Ed Sheeran a avut curajul să pună punctul pe ”i” și a vorbit despre atmosfera apăsătoare care este la galele de decernare a premiilor muzicale. 

Ed Sheeran este de părere că peisajul muzical britanic este foarte diferit de cel din S.U.A. și a vorbit, în cadrul unui interviu, despre atmosfera de la premiile muzicale. Artistul a spus că, deși majoritatea artiștilor sunt drăguți și se înțeleg bine între ei, competiția face ca în sală să planeze o atmosferă apasătoare și plină de ură și invidie. 

Sala este plină de resentimente și ură față de toți ceilalți și este o atmosferă destul de incomodă. Toți artiștii sunt oameni drăguți, dar sunt înconjurați de alții care vor să câștige și toți se uită urât unii la alții”, a spus Ed Sheeran. Multă lume a înțeles că se referă la gala MTV Video Music Awards, care a fost recent, dar Sheeran a clarificat și a spus că nu este vorba despre VMA, ci de celelalte premii: Billboard, Grammy, American Music Awards. Artistul a specificat de ce în Anglia este altă atmosferă la decernările de premii: ”La noi toată lumea se îmbată și nimănui nu-i pasă cine câștigă sau pierde, lumea se simte bine”. 

Ed Sheeran urmează să lanseze toamna aceasta albumul ”Equals”, la care a lucrat intens în ultimii ani. Primele două melodii pe care le-a promovat au fost ”Bad Habits” și ”Shivers”.