Ed Sheeran nu trece prin cea mai bună perioadă a lui. Artistul avea o mulțime de concerte, dar și alte evenimente care îi țineau agenda plină. Din păcate, toate planurile lui Sheeran au fost date peste cap, iar aceasta a fost nevoit să își ceară scuze pe Instagram față de toți fanii pe care i-a dezamăgit.

Începând cu anul trecut, din ce în ce mai multe persoane au fost diagnosticate cu Covid-19. Nici artiștii nu au scăpat de acest virus și, în timp ce unii își anunță fanii în momentul în care depistează că sunt pozitivi, alții preferă să povestească experiența după ce s-au vindecat. 

Coronavirusul nu dă semne că ar vrea să le ocolească pe vedete. Aproape că nu există artist care să nu fi trecut prin experiența asta sau să nu fi avut în anturajul lui o persoană care a fost infectată la un moment dat cu Covid-19.

”Hey, guys. Vreau să vă spun că am fost depistat pozitiv cu Covid, așa că mă voi autoizola și voi urma regulile impuse de Guvern. Asta înseamnă că va fi imposibil să-mi onorez promisiunile față de multe persoane, așa că voi face majoritatea interviurilor și concertelor de acasă. Îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am dezamăgit. Aveți grijă de voi!”, a transmis Ed Sheeran pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ed Sheeran (@teddysphotos)