Deși până acum au negat acest lucru, Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit pe bune, în urmă cu o lună la New York, iar el îi spune deja... "nevastă".

Potrivit TMZ, totul s-a petrecut rapid, iar Justin și Hailey n-au apucat nici măcar să semneze un contract prenupțial. Apropiații cuplului spun că Justin și Hailey se cunosc deja de 10 ani. Chiar dacă au format un cuplu doar câteva luni și s-au logodit apoi "pe repede înainte", Biebs e atât de îndrăgostit încât nu are nevoie de un asemenea act.

Deși, oficial, sunt soț și soție, Justin Bieber si Hailey Baldwin vor neapărat să-și rostească jurămintele și în cadrul unei ceremonii religioase, alături de familie și prieteni.

TMZ a scris încă de luna trecută că cei doi s-ar fi căsătorit, în prezența a doi martori - preotul Jeffrey Quinn și Josh Mehl, un prieten de-al lui Justin - însă cuplul nu a confirmat nici un moment acest lucru. Ba mai mult, Hailey a negat totul, printr-o postare pe Twitter, pe care între timp a șters-o.