Delia ne face să înghițim în sec cu pozele ei perfecte din vacanța cu care și-a început anul. Și ce poze! Unele cadre sunt atât de impresionante, încât fanii o întreabă dacă nu cumva și-a angajat fotograf. 

Pe lângă muzică, Delia are și talent de fotograf. Așa se face că toate locurile superbe și toate lucrurile interesante pe care le întâlnește atunci când călătorește sunt imediat imortalizate și postate pe social media. Artista și-a făcut chiar și un cont separat de travel (@delianomad pe Instagram), unde postează numai poze din călătorii. 

Aflată în Mexic la început de an, Delia a imortalizat un răsărit superb, de pe marginea unei piscine de tip infinity pool. Pozele le-au atras atenția celor care o urmăresc pe Instagram, iar cineva chiar i-a comentat: ”Ai fotograf foarte bun! Cu cât îl plătești?” Iar partea cea mai tare e că Delia i-a și răspuns doamnei care i-a scris comentariul: ”Bună gluma. Pozele sunt făcute de mine. #alwaysandforever”.