Cleopatra Stratan și Edward Sanda profită de orice ocazie pentru a-și declara dragostea pe internet. De data aceasta a venit rândul lui Edward să își surprindă iubita cu o declarație pe Instagram, iar ea nu a rămas indiferentă. 

Cleopatra și Edward nu se sfiesc să își arate dragostea pe rețelele de socializare, chiar dacă acest lucru le aduce uneori critici din partea celor care îi urmăresc. Fie că postează pe feed sau pe stories, cei doi profită de orice ocazie pentru a-și transmite cât de mult se iubesc. Edward Sanda a făcut o sesiune de Q&A pe Instagram, iar cineva l-a provocat să răspundă la o întrebare care părea că îl va pune în dificultate: ”Ce înseamnă Cleopatra pentru tine?” Edward nu a stat prea mult pe gânduri și a răspuns: ”Ea e primul gând de dimineață, ultimul gând când adorm și fata alături de care îmi voi petrece tot restul vieții”

Love is in the air. Șapte momente în care Cleopatra Stratan și Edward Sanda au fost #CoupleGoals

Logodnica lui nu avea cum să rămână indiferentă la un asemenea răspuns, așa că a dat repost la ea pe stories răspunsului care i-a ajuns direct la inimă. Cei doi sunt împreună de puțin peste un an, dar sunt convinși că sunt suflete-pereche și că vor să își petreacă restul vieții împreună. Edward a pus deja un inel pe degetul Cleopatrei, pentru a-și arăta intențiile serioase, iar faptul că vor face pasul cel mare, la un moment dat, este doar o chestiune de timp.