La aproape trei luni de la despărțirea care a uimit pe toată lumea, ies la inveală noi detalii despre cuplul Gigi Hadid-Zayn Malik. Deși, cei doi păreau mai uniți ca niciodată, mai ales după ce a venit pe lume Khai, realitatea a fost, de fapt, alta. Cei doi nu au făcut prea multe declarații despre acest subiect, dar se pare că Zayn a fost principalul vinonat.

Zayn Malik a fost mereu unul dintre cei mai doriți bărbați din lume. Chiar dacă era într-o relație cu modelul Gigi Hadid, asta nu le-a împiedicat pe fane să îl asalteze cu fel de fel de propuneri indecente. Zayn avea lângă el una dintre cele mai frumoase femei de pe planetă, dar se pare că asta nu a fost suficient. Fostul membru One Direction a călcat strâmb în timpul relației cu Gigi și abia acum s-a aflat identitatea ispitei.

Pe vremea când nu știa exact ce vrea de la Gigi, Zayn a umblat din floare în floare. Artistul a declarat, de multe ori, că a fost fermecat de femeile cu forme și se pare că Abi Clarke îndeplinea standardele de frumusețe ale lui Zayn. Cei doi s-au întâlnit într-un bar din Londra, iar de acolo până la multe nopți romantice a mai fost un singur pas. Zayn i-a ascuns lui Abi faptul că era într-o relație cu Gigi, astfel că aceasta deja își făcuse planuri alături de artist. Totul s-a năruit când Zayn a primit un mesaj de la Gigi.

„Experiențele mele cu el au fost ca-n Fifty Shades of Grey. Îi spuneam Domnul meu Grey, ne-am distrat de minune împreună”, a declarat Abi pentru The Sun.