Selena Gomez este în centrul atenției, din nou, doar că nu în cel mai bun mod posibil. Operația de rinichi a artistei a fost ironizată în cadrul unui serial american, iar fanii au reacționat imediat.

În 2017, Selena și Francia Raisa au trecut printr-o operație care le-a schimbat radical viața. Cele două au trecut printr-un transplant de rinichi, iar operația a fost una reușită. Acum, la aproape 4 ani de la intervenție, Selena Gomez se mândrește cu cicatricea ei și spune de fiecare dată când are ocazia că asta o face să se simtă o adevărată luptătoare. Nu de aceeași părere au fost și producătorii serialului ”Saved by the bell” care au transformat operația Selenei într-o glumă.

Episodul cu ironiile la adresa artistei a fost difuzat în State pe 25 noiembrie și reacțiile nu au încetat să apară în online. În scena respectivă, producătorii au creat scenariul astfel încât au dat de înțeles că donatorii au fost Demi Lovato și mama lui Justin Bieber. Totul a culminat cu mesajul ”Măcar Selena are rinichi?”. 

Totul e bine când se termină cu bine, așa că producătorii i-au cerut scuze artistei pentru glume, spunând că nu a fost intenția lor să se ajungă aici. Mai mult decât atât, aceștia s-au oferit să doneze bani pentru fundația Selenei Gomez.