Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, Smiley se întoarce la Arenele Romane cu un mega concert. Când? Pe 2 iunie! Dacă n-ai apucat încă să-ți iei bilet, avem o veste proastă: s-au vândut!

Smiley revine pentru al patrulea an consecutiv pe scena Arenelor Romane și le promite fanilor o supradoză de emoție, "confesiuni" muzicale (așa cum spune și titlul ultimului său album), invitați speciali și multe alte surprize. 

Awww! 7 moduri adorabile prin care artistele au anunțat că sunt însărcinate

„Pe 2 iunie, scena va arată altfel decât e obișnuit publicul, cu ecrane uriașe, pentru că mi-am dorit că publicul să se simtă parte din confesiunea mea și să trăiască sentimentul că sunt în mijlocul lui, nu doar în față lui, pe scenă.”, spune Smiley. Concertul va avea un alt concept, un set-up nou, cu recuzita specifică. Peste 100 de oameni s-au ocupat în ultimele 6 luni ca totul să iasă ca la carte. Abia așteptăm să vedem cum va fi!