Chris Brown nu a dus niciodată lipsă de fani. În ultima perioadă, artistul a revenit pe scenă, iar admiratoarele lui sunt în culmea fericirii. Pe internet, au început să circule o serie de imagini cu artistul în compania unor femei frumoase, iar acuzațiile nu au întârziat să apară.

Chris Brown are antecedente nefericite în care au fost implicate și femei. Episodul în care a bătut-o pe Riri nu s-a șters din memoria fanilor. Tocmai de aceea, acum este mult mai ușor ca artistului să i se aducă acuzații de acest fel. În ultima vreme, la adresa lui Chris Brown au fost făcute o serie de declarații care nu au reprezentat deloc un plus pentru imaginea lui.

De-a lungul timpului, Brown a fost genul de artist care a stat și a făcut poze cu toată lume. Believe it or not, cineva a stat și a adunat toate pozele cu pricina și a tras o concluzie nefavorabilă. Chris Brown este mult prea apropiat de fanele lui și nu își ține deloc mâinile acasă. Sătul să fie târât în astfel de situații, Brown a postat un story în care și-a explicat comportamentul.

„Când un artist susține concerte, are și ceea ce se numește PACHET VIP. NU AM MAI FĂCUT MEET AND GREET de peste 7 ani. Am cei mai tari fani din întreaga lume. Îi apreciez pe toți. Acestea sunt amintiri care vor rămâne mereu în memoria mea. Eu nu sunt ca artiștii penibili care nici măcar nu vor să dea ochii cu oamenii care i-au făcut celebri. Eu exist doar datorită faptului că fanii au văzut ceva în mine”, a scris Chris Brown.

 

@pagesix

#ChrisBrown defends his intimate poses with fans in these #viral photos

♬ under the influence – ✧ ˖*

 

Chris Brown, acuzații de viol

În urmă cu câteva luni, cei de la PageSix au publicat un articol conform căruia o femeie care a dorit să își păstreze anonimatul îl acuză pe Chris că a obligat-o să consume substante interzise, după care ar fi violat-o. Victima cere despăgubiri de 20 de milioane de dolari pentru evenimentul nefericit care s-a întâmplat pe un yacht care îi aparținea lui Diddy.

Chris Brown este obișnuit cu astfel de acuzații. În 2019, artistul a fost acuzat de viol de o tânără de 24 de ani, pe 15 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris. Alături de Chris Brown au fost arestați și alți doi bărbați, un prieten al cântărețului și bodyguardul său. Cei trei au fost reținuți pe 21 ianuarie și au fost eliberați pe 23 ianuarie.

El a negat faptele de care l-a acuzat femeia. „Vreau să clarific acest lucru… Este fals și sunt foarte multe porcării”, a scris el pe Instagram, alături de o imagine care spunea „Această nenorocită minte”.

Chris Brown se apără. Ce spune artistul după ce a fost acuzat că se pozează indecent cu fanele lui
Profimedia