ZU TV transmite duminică (11 mai), de la ora 14:00, ediţia din acest an a Premiilor Grammy, echivalentul premiilor Oscar din industria muzicală. “The Grammys” oferă anual un spectacol grandios, aşteptat cu sufletul la gură în întreaga lume.

În decursul anilor, Premiile Grammy au produs momente de neuitat. Ţi le prezentăm pe cele mai tari 10 dintre ele, care au avut loc după anul 2000.

10. Adele (2012)

Adele a revenit pe scenă la Premiile Grammy din 2012, după ce suferise o operaţie la corzile vocale. A susţinut un recital impresionant şi a emoţionat o lume întregă.

9. Madonna şi Gorillaz (2006)

Premiile Grammy din 2006 au început fabulos. Cei patru membri animaţi ai trupei Gorillaz au apărut pe ecranul de pe scenă alături de o hologramă a Madonnei. Fanii au fost în delir atunci când artista a apărut în carne şi oase în faţa lor, după câteva zeci de secunde şi a cântat hitul său din 2005, “Hung Up”.

8. Radiohead şi USC Marching Band (2009)

În 2009, Radiohead a interpretat “15 Step” alături de fanfara Universităţii din California de Sud, trupa care are două discuri de platină şi care îşi spune “cea mai tare fanfară din Univers”.

7. Kanye West şi Daft Punk (2008)

Kanye West a lansat “Stronger” în 2007. Anul următor a dus show-ul la un alt nivel, odată ce a apărut pe scena de la cea de-a 50-a ediţie a Premiilor Grammy cu Daft Punk. 

6. Lady Gaga şi Elton John (2010)

Lady Gaga a oferit unul dintre cele mai bune spectacole ale sale, la premiile Grammy din 2010.  A cântat “Poker Face”, apoi a interpretat alături de Elton John single-ul “Your Song”. Cei doi au cântat la pian şi au purtat ochelari cu strasuri. 

5. T.I, Jay-Z, Lil Wayne, Kanye West şi M.I.A. (2009)

Nu doar Radiohead a făcut spectacol la Premiile Grammy din 2009. Fanii au avut parte şi de rap la puterea a cincea. Piesa “Swagga like us” a lui T.I. şi Jay-Z a fost interpretată de cei doi împreună cu Lil Wayne, Kanye West şi M.I.A, cea care peste doar trei zile a născut. 

4. Joss Stone şi Melissa Etheridge (2005)

Joss Stone şi Melissa Etheridge pare că nu sunt din acelaşi film. Şi, totuşi, la Premiile Grammy din 2005 s-au completat perfect, aducându-i un tribut lui Janis Joplin. Joss Stone a început singură reprezentaţia, cu piesa “Cry Baby”. Etheridge a revenit atunci pe scenă la un an după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân. 

3. Jennifer Hudson (2012)

Cel mai emoţionant moment din toţi aceşti ani este de departe cel în care Jennifer Hudson a interpretat “I Will Always Love You”, la ediţia din 2012, la numai o zi după moartea lui Whitney Houston. 

2. Eminem şi Elton John (2001)

Eminem a fost aspru criticat de activiştii pentru drepturile homosexualilor şi lesbienelor, după versurile homofobe de pe albumul său din 2000, “The Marshall Mathers LP”. Răspunsul raperului a venit la Premiile Grammy din 2001, unde a cântat “Stan” alături de…Elton John. 

1. Pink (2010)

Pink a uimit la Premiile Grammy din 2010 cu o prestaţie fantastică. A arătat că nu are numai o voce impecabilă, ci şi calităţi de acrobată. “Glitter In The Air” a sunat cel mai bine deasupra tuturor. 

Şi nu uita, tot show-ul din acest an îl poţi vedea la ZU TV, DOAR DUMINICĂ, DE LA ORA 14:00.