Zilele trecute, Adda și-a îngrijorat fanii atunci când a postat pe Instagram o imagine în care aceasta era pe patul de spital. Din fericire, nu a fost nimic grav și artista a povestit ce a pățit, liniștindu-i pe fani.

După Asia Express, ai fi zis că nimeni și nimic nu o mai poate doborî pe Adda. Artista este cel mai bun exemplu de determinare și curaj, dar asta nu înseamnă că nu are și ea punctele ei slabe.

Alergia, bat-o vina. Adda a ajuns pe mâna medicilor, semn că sezonul de toamnă nu îi priește mai deloc. Artista împărtășește fiecare moment cu fanii ei de pe Instagram, așa că nici de această dată nu a făcut excepție. Adda a povestit care a fost motivul pentru care a ajuns la spital. Se pare că problemele artistei au fost cauzate de o pastilă pe care a luat-o acum câteva zile, dar ale cărei efecte se produc mult mai târziu.

”Pastila provoacă alergie unor persoane care au sensibilitate. Când pastila respectivă se descompune, rămân niște resturi care migrează unde vor ele și pot provoca alergii violente și după o săptămână.”, a scris artista pe Instagram.