Ca în fiecare an, Forbes publică topul celor mai bogați oameni din lume. Rihanna pare că și-a menținut statutul. Ba, mai mult, a mai bifat o performanță la care nu se aștepta.

Rihanna i-a luat fața lui Kylie Jenner. Dacă până acum fiica lui Kris Jenner era cea mai tânără miliardară self-made din America, acum, locul ei a fost luat de Rihanna. Averea artistei se ridică la 1,4 miliarde de dolari, bani pe care i-a făcut prin forțe proprii.

Veniturile lui Riri s-au rotunjit datorită carierei muzicale, dar și datorită Fenty Beauty, Fenty Skin și Savage X Fenty, afaceri pe care aceasta le deține de ani buni. Rihanna este pe locul 21 în topul Forbes și este singura miliardară sub 40 de ani.

Rihanna a vorbit pentru prima dată despre acest statut de miliardară anul trecut, într-un interviu special pentru The New York Times. „Este ciudat, deoarece este greu de acceptat faptul că am ajuns aici, mai ales când știu de unde am pornit. În același timp, mă simt bine să pot inspira băieți și fete care, la fel ca mine, vin din medii modeste, părinți imigranți sau care sunt, la rândul lor imigranți.”

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by badgalriri (@badgalriri)