Rihanna are motive de sărbătoare. După mulți ani de muncă și activitate în diverse domenii, artista din Barbados a intrat în clubul miliardarilor și a devenit cea mai bogată artistă și a doua cea mai bogată persoană din entertainment, după Oprah.

Rihanna trăiește pe cai mari. Artista a intrat oficial în topul miliardarilor și, chiar dacă se încadrează la categoria artiștilor, averea divei nu provine în totalitate din muzică. Fanii acesteia așteaptă de mai bine de cinci ani o piesă nouă din partea ei, doar că Riri și-a găsit un alt domeniu de activitate mult mai profitabil: industria cosmeticelor.

Rihanna a muncit mult timp la imaginea ei, astfel ca numele a devenit în timp un brand, iar orice produs care poartă semnătura ei se vinde ca pâine caldă. Așa se face că Fenty Beauty, imperiul de produse cosmetice și de skin care al artistei i-a adus încasări fabuloase și a dus-o direct pe locul doi în topul celor mai bogate femei din entertainment (după Oprah) și pe primul loc în topul celor mai bogate artiste.

Averea Rihannei se ridică la 1,7 miliarde de dolari și, conform estimărilor celor de la Forbes, după lansarea de luna aceasta a parfumului ”Fenty”, cifra se va rotunji considerabil.