Total impredictibilă, Queen B anunță că se bagă într-un nou business. Dacă pentru ultimul album, a stors lămâi, şi a făcut "Lemonade", acum Beyonce vrea să investească într-o afacere cu suc proaspăt stors din pepene roşu. Totul în numele hidratării şi a fitness-ului.

Justin Bieber îşi deschide magazin de haine. Colecția va fi inspirată din turneul Purpose

Poate că asocierea cu o firmă care făcea limonadă ar fi adus un plus uriaş de imagine companiei respective, se pare că cei de la WTRMLN WTR au fost mai iuți de mână, când au propus colaborarea lui Queen B. "Alăturarea produselor noastre cu imaginea lui Beyonce e menită să educe consumatorii să aibă o viață cât mai activă, echilibrată, şi să se hidrateze sănătos", a declarat fondatorul companiei, Jody Levy, într-un interviu pentru Entertainment Weekly.

“E mai mult decât o investiție în brand, e o investiție în femei, fitness, fermieri, sănătate şi planetă”, a declarat la rândul ei Beyonce.

Comparativ cu alte sucuri presate la rece, WTRMLN WTR e relativ ieftin pentru americani - mai puțin de 3,5 dolari sticla.