Mai e foarte puțin până când Maluma baby vine la București. Pretty boy a lansat recent un album nou, ”F.A.M.E.”, dar se laudă și cu o nouă performanță pe YouTube. 

”Corazon” este a treia piesă a lui Maluma care depășește bariera de un miliard de vizualizări. Lansat în decembrie anul trecut, clipul în care apare și fostul fotbalist Ronaldinho a avut nevoie de o jumătate de an pentru a atinge cifra magică. A devenit, astfel, al treilea clip de pe canalul de YouTube al lui Maluma cu un miliard de views, după ”Felices Los 4” și ”El Perdedor”.

Maluma mai apare și în alte clipuri de miliarde de play-uri, dar este vorba despre featuring-uri, nu piese proprii. ”Chantaje”, colaborarea cu Shakira, se bucură de peste 2 miliarde de vizualizări, în timp ce ”Vente Pa' Ca”, feat-ul cu Ricky Martin, are aproape 1,5 miliarde.