Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din muzica românească și deja și-au dus relația la next level. Cei doi s-au căsătorit în vară, după o relație de aproape trei ani, dar s-au cunoscut cu mult timp înainte să formeze un cuplu.

Cleopatra era doar un copil când l-a întâlnit pentru prima dată pe Edward Sanda. Artista a povestit în trecut, în cadrul unui interviu, că avea 11 ani când l-a cunscut pe actualul ei iubit. S-au reîntâlnit în 2018, când s-a și îndrăgostit de el, dar nu spera să aibă o relație, întrucât Edward avea o altă iubită la vremea respectivă. 

Pe 1 iunie 2014 am avut un concert la Caracal, organizat de primăria orașului, la care am cântat cu tata, live. Înainte de a intra pe scenă, stând în culise, aud pe un baiat cântând piesele lui Smiley, gândindu-mă că e chiar el acolo. Ce să vezi că, acel “Smiley” era bărbatul vieții mele — Edward Sanda, care, atunci avea 16 ani, iar eu 11. Mișto, nu? După concert, am făcut și o poză împreună”, a povestit Cleopatra.

Anii au trecut, iar în 2018 artista a venit cu tatăl ei la București să înregistreze piesa ”Te las cu inima”. Coincidența a făcut ca și Edward să fie la Famous Production în acea seară. Cleo a povestit că s-a îndrăgostit pe loc de el, dar nu a spus nimic, pentru că știa că el este într-o relație și nu credea că este vreo șansă să fie împreună.

La finalul anului 2018 destinul a făcut să se întâlnească din nou și să intre într-o relație. ”Pe 19 decembrie am petrecut la studio. În seara aia ne-am comportat că un cuplu, deși nu eram, am dansat și stat împreună peste tot. Tot el m-a condus până la hotel, iar pe drum l-am întrebat din vorbă în vorbă, cum e el într-o relație, mai romantic sau mai rece… Și cu fiecare discuție realizam că semănăm foarte mult la suflete. Ajunsă în cameră, am chat-uit pe WhatsApp și la un moment mi-a scris: Simt că aș putea face orice cu tine în viată și că ai fi exact ce îmi doresc”. Acela a fost momentul când și-au dat seama că sunt suflete-pereche.