Alex Velea este printre puținii artiști de la noi care au întins o mâna de ajutor talentelor aflate la început de drum. Artistul a trecut prin multe episoade din cauza celor pe care i-a ajutat, iar cel mai emblematic este cel al despărțirii de Mario Fresh și Lino Golden. Acum, cei care îl urmăresc pe Velea cred că aceasta nu se mai înțelege nici cu Zanni.

Zanni, la fel ca și mulți alții, este unul dintre protejații lui Alex Velea. Artistul din Craiova a oferit ajutor personal și profesional multor tineri talentați și, în timp ce unii i-au rămas fideli și recunoscători, alții au decis să plece.

Zanni este unul dintre exemplele pe care Alex le-a luat sub umbrela, l-a format din punct de vedere artistic și i-a fost mereu alături. Zanni a lipsit o bună perioadă de timp din online, iar cei care sunt la curent cu activitatea lui au ajuns la concluzia că acesta nu se mai înțelege bine cu mentorul lui. Pentru a pune capăt speculațiilor, Alex Velea a realizat un videoclip pe TikTok în care a punctat care este relația lui cu Zanni în momentul de față.

„Salutare, tuturor! De curând, au apărut în presă niște articole în care se zice că m-aș fi certat cu Zanni. Tocmai de aceea,  fac acest video pentru a clarifica lucrurile. Într-adevăr, Zanni a trecut printr-o perioadă mai negră pentru el. Am încercat să-i fiu alături, doar că de treaba asta se poate vindeca singur. Până la urmă, așa este viața. Și cu suișuri și cu coborășuri.

Nu m-a trădat, așa cum era siguri unii dintre voi că o să se întâmple. Nici eu nu am renunțat la el, nici emoțional, nici contractual și nici n-o s-o fac. Țin la el și vreau să-l ajut exact așa cum am promis. Mai mult decât atât, am început treaba în studio. În această săptămână o să filmăm și Revelionul de la Antena 1. De la anu’ o să-l vedeți într-o emisiune online foarte tare. În concluzie, nu a existat nicio ceartă.”, a declarat Alex Velea. 

@iamvelea

 

♬ original sound - Alex Velea