Două dintre fetele de la Little Mix au anunțat recent că urmează să devină mămici în curând și au surprins pe toată lumea atunci când s-au afișat la Brit Awards etalându-și burticile. Partea cea mai tare este că ambele ar urma să devină mămici aproximativ în aceeași perioadă.

Ce poate fi mai frumos decât să fii însărcinată în același timp cu cea mai bună prietenă? Două dintre fetele de la Little Mix experimentează acest lucru în prezent. Perrie Edwards și Leigh-Anne Pinnock au anunțat de curând, pe Instagram că așteaptă câte un bebeluș. Ele au postat fotografii cu burticile la vedere, dar și le-au etalat și la un eveniment muzical care s-a ținut recent. Amândouă au purtat rochii albe pe covorul roșu de la Brit Awards și și-au arătat siluetele de viitoare mămici. 

#BabyOnBoard. Opt celebrități care au anunțat că sunt însărcinate în cele mai neașteptate moduri

Fetele au mai avut un motiv de bucurie, pentru că au plecat acasă cu un trofeu, la categoria Best Group. Premiul a venit ca o gură de aer proaspăt, mai ales că trupa a fost intens încercată în ultima perioadă. La finalul anului 2020, Jesy Nelson a ales să părăsească trupa, motivând că are niște probleme de sănătate asupra cărora vrea să se concentreze. După ce au rămas în formulă de trei, fetele s-au regrupat rapid și au filmat deja primul videoclip în noua componență. 

Nu se știe cât de activă va fi trupa în următoarea perioadă, mai ales că Perrie și Leigh-Anne urmează să devină mămici aproximativ în aceeași perioadă. Nu știm dacă s-au vorbit sau a fost pur și simplu o coincidență, nici ce planuri are cea de-a treia membră a formației, Jade Thirlwall. N-ar fi exclus ca, peste câteva luni, să își surprindă și ea fanii cu vestea că urmează să aibă un bebeluș.