Andreea Bălan a trecut prin momente grele în ultima lună, dar este o luptătoare și se pune ușor, ușor pe picioare.

Andreea nu a uitat să îi țină la curent și pe fanii ei în legătură cu starea în care se află, iar artista le-a transmis acestora un mesaj important.

„E greu cu durerea fizică, dar cel mai greu de suportat este dorul de familia mea, de fetele mele și mai ales de micuța Clara, care a împlinit 3 săptămâni de viață și pe care am văzut-o în această perioadă doar în poze și filmulețe. Abia aștept să ajung acasă să le pup și să le iubesc.", a declarat Andreea de pe patul de spital.