Harry Styles își ia în serios cariera de actor și tocmai a bătut palma pentru un nou rol. Fostul star One Direction se alătură Universului Marvel, iar al patrulea rol din cariera lui va fi pentru următorul film din seria ”The Eternals”. 

De când a părăsit One Direction, Harry Styles s-a dedicat carierei muzicale pe cont propriu, dar și-a descoperit și pasiunea pentru actorie. A spart gheața pe marile ecrane în urmă cu câțiva ani, iar rolul lui din ”Dunkirk” a fost foarte apreciat de critici. Acest lucru i-a dat curaj, iar în pandemie a mai filmat pentru două producții care urmează să aibă premiera. Styles și-a petrecut mare parte din anul 2021 la filmările pentru ”Don't Worry Darling”, acolo unde și-a cunoscut și actuala iubită. Britanicul a început o relație cu Olivia Wilde, care este cu 10 ani mai mare decât el. După încheierea filmărilor, nu a făcut pauză prea mult și a filmat pentru o altă producție: ”My Policeman”. 

Acum, artistul e gata să se alăture găștii din Universul Marvel și va interpreta rolul lui Eros, fratele lui Thanos din seria ”The Eternals”. Actorul a fost dat de gol de un reporter, pe Twitter, după ce ar fi participat la premiera de gală a celui mai nou film din serie. Unele publicații din afară scriu că Harry Styles apare chiar pe generic la ultimul film.