Weekendul acesta a fost unul destul de bogat în postări pe Instagram. Relaxarea măsurilor de siguranță le-a făcut pe vedete să semneze condica la unele dintre cele mai așteptate petreceri și nu numai. De departe cel care a reușit să atragă atenția zilele acestea este fostul iubit al Lidiei Buble, Răzvan Simion care a postat o imagine de aproximativ 25k de like-uri.

Nu o mai ține ascunsă. Weekend-ul acesta a fost mare petrecere în familia ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Dani s-a căsătorit cu modelul Gabriela Prisăcariu, iar nași le-au fost Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu. Petrecerea a fost una restrânsă, organizată cu mult bun gust, iar atmosfera a fost  întreținută de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Diana Matei și Florin Ristei. Gașca de la Neatza a răspuns afirmativ invitației la nuntă, iar Răzvan a decis că este momentul perfect pentru a se afișa cu noua lui iubită.

Răzvan și Daliana Răducan au o relație încă de la începutul acestui an, de când au început să circule primele zvonuri despre ei. Daliana este arhitect și se pare că i-a insuflat acestă pasiune și lui Răzvan, având în vedere numeroasele story-uri pe care le postează cu design-uri interioare. Răzvan a postat o imagine cu iubita lui alături de mesajul ”Găsește pe cineva care...”, dar și o imagine de grup, în care apare și Ellida Toma, creatotul de modă care are o rubrică în cadrul emisiunii moderate de Răzvan. 

”Aș fi ipocrită să spun că nu îl mai iubesc, dar îl iubesc într-un alt fel. Dragostea se transformă, iar eu nu mai am fluturi în stomac. Au apărut articole cu noua lui iubită, dar nu am fost tentată să o stalkeresc pe ea. Nu sunt geloasă pentru că mă iubesc foarte mult pe mine și am foarte mare încredere în mine. Este o norocoasă sau sunt norocoase doamnele care trec sau vor trece prin viața lui.”, declara acum ceva timp Lidia în cadrul emisiunii ”Întrebarea mesei rotunde” cu Marius Manole.

 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Razvan Simion (@futuristul)