Emoționant, spectaculos, magic, de poveste! Așa a fost la Forza ZU 2015. Împreună am făcut cel mai mare concert din România să fie și mai mare. Am scris împreună istorie. La Sibiu a fost revoluția frumosului.

Pe scena din Piața Mare au urcat zeci de artiști. Au fost mii de de emoții și zeci de mii de mâini ridicate spre cer. Din toate cele ore de vis ne amintim acum de trei momente epice.

1. Sibiul s-a unit cu cerul în momentul în care zecile de mii de oameni și-au ridicat mâinile. Joaca lui Buzdu și Morar cu publicul de la Forza ZU s-a transformat într-un tsunami de bucurie.

2. În 2015 Forza ZU a făcut din noapte zi. Noi le-am spus licuricii zu. A fost vorba despre lanternele și blitzurile a zeci de mii de telefoane care au creat un moment ce nu mai are nevoie de absolut niciun comentariu.

3. Toate momentele în care artiștii au urcat pe scena de la Forza ZU 2015 au fost cu adevărat epice. Rămâne în istorie clipa în care alături de doamna Stela Enache au urcat pe scenă puștii de la Maxim. A fost momentul în care generații întregi s-au văzut pe cea mai mare scenă din România.