Vă era dor de puțină bachata? Foarte bine, pentru că Prince Royce și Marc Anthony și-au unit forțele și au lansat "Adicto", o piesă care nu te lasă indiferent.

Prince Royce a încercat de-a lungul timpului tot felul de genuri muzicale, însă acum a decis să se întoarcă la rădăcinile sale și l-a invitat și pe Marc Anthony să i se alăture. "Adicto" este prima melodie bachata pe care Marc Anthony o cântă în cariera sa.

"Stăteam pe barca lui Marc, veniseră mai mulți prieteni, compozitori și am cântat cântecul acolo. Inițial, îl aveam în minte. E o mare onoare pentru mine să cânt cu Marc Anthony, iar piesa asta este diferită, din multe puncte de vedere. Are o poveste, are multă interacțiune între Marc și mine și este aproape ca un dialog.", a declarat Prince Royce într-un interviu pentru Billboard.