După aproape doi ani, Miley Cyrus s-a întors la muzică. A lansat "Malibu", o frumoasă poveste de dragoste inspirată de iubitul ei, Liam Hemsworth.

Artista nonconformistă se pregătește să lanseze un nou album, fără titlul până acum, iar prima piesă - "Malibu" - o va cânta în premieră la Gala Billboard Music Awards 2017, weekendul viitor, pe 21 mai, la Las Vegas.

Până să facă senzație pe scena premiilor Billboard, Miley ne cucerește cu videoclipul. Vizualul piesei e plin de veselie, dinamism și culoare. A fost filmat parțial pe plaja din Malibu, dar și în pădure.

VIDEOCLIP NOU: Sore - Stiu de unde vii la ora asta (remake Smiley)

În ceea ce privește piesa, chiar ea a compus-o în timp ce mergea cu un Uber spre filmările "the Voice", emisiune la care este jurată.

Noul album al lui Miley Cyrus va include o melodie compusă pentru Hillary Clinton - pe care a susținut-o în campania electorală din America, în confruntarea cu Donald Trump, dar și o altă piesă dedicată femeilor care muncesc.