După succesul pieselor „Impar” și „Doar noi”, Mark Stam revine cu un nou single. Așa că e doar vina lui că vom avea un nou hit de pus pe repeat toamna asta: „Vina mea”.

Lansarea noii piese vine chiar în momentul în care "Impar" a ajuns pe primul loc în Most Wanted la ZU, cel mai tare clasament de radio din România. Mark Stam a povestit că ideea acestei piese i-a venit într-o după-amiază de vară, în timp ce cânta la chitară: „Aveam linia melodică și tema piesei (pe atunci fiind ,,Vina ta”), încă din decembrie, dar simțeam că lipsește ceva care să pornească focul sălbatic, adică emoția. În următoarele luni am trăit o situație și o stare care până atunci mi se păreau departe de adevăr, întâlnite doar prin filme și cărți… O iubire platonică însă, în care de data aceasta eu eram cel rece. Încercam să mă conving că ar trebui să simt ceva, că este persoana potrivită, însă inima încăpățânată îmi dădea la rugăminte și de atunci ,,Vina ta” s-a transformat în ,,Vina mea”. Era vina mea ca nu simțeam nimic".

Charlie Puth a recunoscut că a avut o aventură cu Selena Gomez: "Știam în ce mă bag, dar..."

Piesa a fost scrisă de Mark Stam, în colaborare cu Irina Kupco și Alex Cotoi. „Așa a izbucnit focul piesei și abia după vreo 3-4 luni am decis că povestea aceasta trebuie să prindă viață. La clip am lucrat cu Spoiala Brothers și ne-am străduit să-i oferim un mesaj, o antiteză a piesei".