JORGE sparge gheața și lansează alături de Cleopatra Stratan „Dans Murdar”, un single despre iubire, trăire, acceptare și multă pasiune. 

„«Dans Murdar» este definiția «filmelor» din mintea noastră, atunci când nu avem curaj să punem în cuvinte gândurile și sentimentele pe care le avem față de persoana de care ne îndrăgostim. Am retrăit dragostea la prima vedere atunci când am ascultat prima oară melodia asta și am vrut neapărat să o cânt.

Vocea Cleopatrei este la un alt nivel, mult mai pătrunzătoare, mai matură, senzuală și nu aș fi cântat acest single fară ea. Sunt foarte fericit de colaborarea noastră și îmi doresc ca ascultătorii să simtă sau să resimtă dragostea la prima vedere prin «Dans Murdar»”, declară JORGE.

„Piesa am descoperit-o în studioul Famous Production în februarie. Mi-a plăcut de la primele acorduri și am insistat să o înregistrez, în dorința de a o lansa. O lună mai târziu, JORGE a venit cu propunerea să o lansăm împreună pentru că și lui i-a plăcut foarte mult melodia, așa că am fost de acord. Deși pandemia ne-a afectat planurile, Jorge a reușit să vină la Chișinău și am filmat videoclipul cu Roman Burlaca care a reușit  să ecranizeze «Dans Murdar» cu un scenariu de imagine stilat, senzual și fin.

Cu JORGE am mai avut proiecte de familie. În 2013, tata a lansat cu el «Geamantan», iar de atunci am devenit prieteni de familie. Mi-a făcut mare plăcere să lansez «Dans Murdar» alături de el, mai ales că se potrivește perfect pe piesă și în același timp sperăm mult să placă și publicului așa cum ne place nouă. Le mulțumesc din suflet echipei BR films, Cat Music, lui JORGE, Famous Production, Irinei Cupko și Radu Duminica (cei care au scris textul) pentru acest proiect grandios la care am muncit mult cu toții”, adaugă Cleopatra.