1 octombrie e cea mai tristă zi pentru studenți. Iar băieții de la Noaptea Târziu știu foarte bine prin ce trec cei care încep facultatea și trebuie să se mute din provincie, în Capitală.

Băieții de la Noaptea Târziu marchează începutul anului universitar cu o parodie beton. ”Mă mut la București” vorbește despre aventurile pe care le are un boboc proaspăt admis la facultate, în căutarea unui loc de cazare. Dacă ai prins un loc în cămin, treaba e destul de simplă. Însă dacă trebuie să stai în chirie, lucrurile se complică puțin.

Cuza, Cucu și Emi au pornit de la cea mai controversată piesă lansată în ultima vreme și au făcut o versiune proprie. Au păstrat partea instrumentală de la ”I Love It”, melodia lui Kanye West cu Lil Pump, dar și ideea din videoclip. Băieții și-au luat pe ei niște cutii imense și au și sacoșe de rafie, să fie totul corespunzător și în asentimentul celor care se mută la București. 

Ce zici, e funny parodia?