Aproape că au trecut doi ani de când Camila Cabello a lansat albumul ”Romance”, iar fanii se întrebau pe când ceva nou. Așteptarea a luat sfârșit, iar senorita lui Shawn Mendes a revenit cu o ”Don't go yet”, piesă ce vine la pachet cu un videoclip dramatic, așa cum și-a obișnuit artista fanii.

De când a lansat ”Senorita” alături de iubitul ei, Shawn Mendes, fanii Camilei aproape că și-au luat gândul de la posibilitatea ca artista să mai lanseze ceva nou. Camila și-a surprins fanii și după o pauză de aproape doi ani și o pandemie, artista a revenit cu piesă nouă. Dar asta nu e tot. ”Don't go yet” este prima piesă de pe albumul pe care artista îl va lansa în curând.

”Don't go yet” este prima piesă de pe viitorul meu album, ”Familia”. Întreaga călătorie a acestui album a început în dormitorul meu din Miami, anul trecut. Nu am avut prea multe instrumente din studio, dar m-am folosit de un microfon și de câteva chitări. Am lucrat cu Mike Sabath și am scris primele cântece după ce am ascultat piese cubaneze. Întreaga echipă a devenit familai mea și ador să lucrez într-un mediu plin de iubire. Întregul album a fost inspirat de două lucruri: familia și mâncarea. Familia de sânge, dar și familia pe care ți-o alegi. Sper să vă placă”, a scris Camila pe Instagram.