La 7 luni de la lansare, o piesă de la noi scrie istorie pe Youtube. Într-o lume în care trendul de pe Youtube este dictat de un alt gen muzical, o artistă de la noi a reușit să spargă orice mit și a demonstrat că atunci când o piesă este bună, nu are cum să nu ajungă acolo unde trebuie.

România începe să fie din ce în ce mai prezentă pe harta internațională a Youtube-ului. În luna martie, Minelli a lansat ”Rampampam”, iar acum, la aproape 7 luni de la lansare, piesa se bucură de un succes imens. ”Rampampam” a cucerit din primele secunde Shazam-ul și s-a menținut mult timp în topul preferenților fanilor români, dar și în cele ale fanilor internaționali.

Minelli poate sărbători faptul că piesa ei a adunat peste 1 milion de căutări pe Shazam și s-a aflat pe locul 13 în topul global al aplicației, alături de Bruno Mars, Lil Nas X, Justin Bieber, Doja Cat și alții. Dar asta nu e tot. ”Rampampam” a reușit să treacă azi de borna de 100 de milioane de vizualizări pe Youtube and that's insane!

Minelli a cucerit publicul de la noi odată cu lansarea piesei ”Mariola”, dar și cu alte piese compuse pentru alți artiști de la noi. Minelli se află în creditele unora dintre piesele cu multe milioane de vizualizări de la INNA și nu numai. Înainte de a-și începe cariera pe cont propriu, Minelli a făcut parte din trupa Wassabi timp de 3 ani. După ce a părăsit trupa, succesul ei avea să apară instant odată cu lansarea piesei ”My mind” alături de Vanotek.