Gwen Stefani începe anul în forță și a pregătit nu una, ci două surprize pentru fanii săi. Artista pregătește album nou, dar până când acesta va fi gata, s-a gândit să relanseze ”The Sweet Escape” în varianta vinil. 

Fanii nostalgici ai lui Gwen Stefani vor avea parte de o surpriză în curând. La 15 ani de când a lansat ”The Sweet Escape”, Stefani readuce la viață albumul, sub formă de disc de vinil. Discul în ediție limitată va apărea pe piață pe 26 februarie. Este cadoul lui Gwen Stefani pentru fanii ei, cu câteva luni înainte ca albumul să împlinească 15 ani. Discul va avea 12 piese: ”Wind It Up”, ”The Sweet Escape”, ”Orange County Girl”, ”Early Winter”, ”Now That You Got It”, ”4 In The Morning”, ”Yummy”, ”Fluorescent”, ”Breakin’ Up”, ”Don’t Get It Twisted”, ”U Started It”, ”Wonderful Life”. 

Tot în 2021, Gwen Stefani urmează să lanseze și cel de-al cincilea album solo din carieră. Dar până apare albumul nou, fanii artistei au cu ce să-și ocupe timpul: discul ediție limitată costă 29$ și poate fi pre-comandat deja.