Mario Fresh a revenit cu o supriză pentru fanii lui. Artistul a lansat ”Bine de tot”, piesă ce vine la pachet cu un videoclip numai bun pentru zilele toride de vară.

”Bine de tot” este cea mai recentă piesă a lui Mario Fresh și este un proiect plin de culoare care vine la pachet cu un videoclip eyecandy, cu multă coregrafie și fun.

”Sunt sigur că tuturor ne-au lipsit întâlnirile cu gașca de prieteni, concertele, muzica și mood-ul acela super pozitiv, fară stres sau alte griji. «Bine de tot» este ca o rețetă pentru stări bune sau cheia spre sentimentul acela de libertate în care fericirea este după orice colț. Sper să ascultați piesa și să ajungă în playlist-urile voastre”, a spus Mario.

Clipul îi are ca protagoniști pe Mario Fresh și Alexia Eram, dar și dansatori și prieteni de-ai cuplului, precum DJ AlbWho sau creatoarea de conținut Mimi.