Dacă nici J Balvin nu mai știe care este rețeta succesului, atunci nu mai știe nimeni. Artistul a colaborat cu cele mai tari nume din industria muzicii latino și a lansat remixul piesei ”Poblado”.

J Balvin este mereu în căutare de talente și de voci alături de care să lanseze hituri. Și dacă nici el nu mai simte potențialul unei piese, atunci cine o mai face? Balvin a făcut de data asta echipă cu Karol G, Nicky Jam, Feat. Crissin, Totoy El Frio, Natan & Shander și au lansat o piesă de 6 minute. ”Poblado” este un remix care sigur se va auzi toată vara în boxe, mai ales că o parte din restricțiile impuse de pandemie s-a ridicat.

Balvin mai are câteva luni și își va ține în brațe primul lui copil. Artistul și Valentina Ferrer, modelul care îi este iubită au făcut marele anunț pe Instagram, după ce Vale a realizat un pictorial cu burtica de gravidă.