Fără doar și poate, Doja Cat este pe val. Artista devenită faimoasă în urma viralizării pe TikTok a bifat unele dintre cele mai hot colaborări alături de Ariana Grande și Megan Thee Stallion, iar acum a revenit pe cont propriu cu piesa ”Need to know”.

Doja Cat are planuri mărețe pentru anul acesta. Artista a lansat piesă nouă, dar ”Need to know” nu este singura surpriză pe care o are pentru fani. Doja Cat se pregătește să lanseze la finalul acestei luni albumul ”Planet her”. Artista nu a mai așteptat și deja a împărtășit cu fanii ei piesele, dar și cover art-ul. ”Planet her” va avea 14 piese, printre care și colaborări cu Ariana Grande, The Weeknd și SZA.

Amalaratna Zandile Dlamini a.k.a Doja Cat s-a născut în 1995 în America, într-o familie în care tatăl era actor și producător, iar mama ei era pictoriță. Doja Cat și-a început cariera încărcând piese pe SoundCloud, iar la scurt timp după aceea, piesa ”So high” a făcut parte de pe coloana sonoră a serialului ”Empire”. Printre modelele ei din industria muzicală se numără Gwen Stephani, Drake, Christina Aguilera și Nicki Minaj.