Maluma și Anitta au ascultat insistențele fanilor și au intrat împreună în studioul de înregistrări. Artiștii s-au ținut de cuvânt, iar azi au lansat „El que espera”.

Better late than never! Anitta și Maluma s-au reîntâlnit în studioul de înregistrări, după aproape 6 ani de la prima lor colaborare. Cei doi au ascultat de fanii care îi tot băteau la cap să lanseze o piesă împreună, așa că lucrurile s-au pus în mișcare.

Artiștii nu doar că au înregistrat piesa, dar au filmat și videoclip. Anitta le-a arătat fanilor de pe Instagram cât de mult se distrează alături de Maluma. Ba mai mult, artista nu s-a putut abține să nu îl învețe și puțină portugheză.

Anitta nu se înțelege bine doar cu Maluma, ci și cu J Balvin. Artiștii au colaborat de-a lungul timpului și au lansat piese de milioane de vizualizări. Chiar dacă în videoclipuri erau surprinși în cele mai tandre ipostaze, între cei doi există doar o simplă relație de prietenie. Anitta a declarat, de multe ori, că îi va fi profund recunoscătoare lui Balvin. Artistul i-a fost alături și pentru că a învățat-o atât de multe despre industria muzicală.

Anitta este și ea pe val anul acesta, mai ales după ce piesa ei, „Envolver” a înnebunit TikTok-ul și a ajuns virală instant. Artista a lansat și un album nou, despre care a spus că este cel mai personal proiect al ei.