X Factor își caută câștigătorul sezonului cu numărul zece al emisiunii, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting! 

Cei care consideră că au ”factorul X” sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro și să înceapă aventura vieții lor în cel mai nou sezon al show-ului de la Antena 1.  Pentru a se putea înscrie, fiecare concurent trebuie să fi împlinit 14 ani, iar minorii vor fi însoțiți de un reprezentant legal la audițiile care vor avea loc la București. 

În sezonul cu numărul 9, X Factor jurații Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei au știut de la început ce categorie de vârstă va intra sub mentoratul lor. Jurații au ales cu ce concurenți merg mai departe în fiecare etapă, iar finaliștii au fost: Adrian Petrache în grupa Loredanei, Andrada Precup în grupa lui Ștefan Bănică, Sonia Mosca a fost discipolul Deliei, iar Super 4  a fost prima trupă ajunsă în finală, alături de juratul Florin Ristei. Preferata publicului, decisă prin SMS la 1313, și marea câștigătoare a sezonului 9 X Factor a fost Andrada Precup.