Observator 19 lansează joi, la Antena 1, un nou sezon al campaniei ”După noi, gunoiul”, cu Bianca Iacob, prima serie de reportaje care a abordat sistematic fațetele problemelor de mediu din România.

Într-o lume care se concentrează pe exportul de deşeuri, România nu reuşeşte nici măcar să numere TIR-urile şi barjele care trec granița. Puținii specialiști din țară atrag atenția asupra acestui fenomen și cer schimbări pe toate fronturile, într-un război al gunoaielor pe care, în noua serie a campaniei "După noi, gunoiul" le găsim şi pe fundul Mării Negre, dar şi în peşteri care nici măcar nu sunt trecute pe hartă. ”Criza deșeurilor se adâncește. Scoatem la lumină bombe ecologice îngropate în pământ sau ascunse la zeci de metri sub ape. Iar gunoiul care nu se vede este și cel mai periculos. Pentru că ne contaminează apa, aerul, pământul, hrana, viitorul”, a declarat reporterul Observator Bianca Iacob.

România are peste 300 de legi de mediu şi mai puțin de 1% dintre vinovați care ajung să fie condamnați. Avem SMID-uri (Sistem de Management Integrat al Deșeurilor) pe hârtie, dar unii parlamentari din Comisiile de Mediu nu au auzit în viața lor de acecastă sintagmă până când reporterul care se ocupă de campanie, Bianca Iacob, i-a abordat. Care sunt reacțiile acestora și, mai ales, ce se mai poate face pentru ca totul în jurul nostru să se transforme într-o uriașă groapă de gunoi, cei de acasă pot afla începând de joi, 23 septembrie, într-un nou sezon al campaniei ”După noi, gunoiul”, la Observator 19.