TikTok este, din nou, în centrul unui scandal mediatic. Rețeaua de socializare a fost bombardată de un val de reclamații, din cauza faptului că nu protejează minorii de conținutul nepotrivit și de reclamele ascunse. 

Pe cât de mult succes are, pe atât de multe probleme atrage. Cea mai populară platformă de social media la momentul actual, TikTok, este ținta unui nou val de critici. Potrivit Reuters, mai multe grupuri care se ocupă de protecția consumatorului din Europa au formulat plângeri împotriva TikTok pentru că, spun ei, platforma nu îi protejează pe copii de reclamele ascunse și de conținutul nepotrivit vârstei lor. 

TikTok a fost cea mai descărcată aplicație în 2020 la nivel mondial, iar în România a reușit să depășească Instagram ca popularitate, înregistrând peste 5,3 milioane de utilizatori în țara noastră (față de 5 milioane, cât are Instagram).